Cum a fost la clubul de lectură cu Doina Ruști
Clubul de lectură dedicat romanului „Lizoanca” a fost una dintre acele întâlniri care nu se termină atunci când se încheie discuția, ci continuă mult timp după, în gânduri, întrebări și conversații interioare.
Am vorbit despre literatură, despre rău, despre istorie, despre personaje incomode și despre ce înseamnă, de fapt, să fii scriitor și cititor în același timp. Întâlnirile noastre de la Scara 0 din București sunt memorabile de fiecare dată, cu atât mai mult cu cât avem ocazia să dezbatem cărțile citite chiar cu autorii lor, atunci când avem cărți scrise de autori contemporani, fie ei români sau străini. Iar la iCarte, iParte este posibil acest lucru.
Despre traumă, istorie și inevitabil
Doina Ruști a vorbit deschis despre faptul că nicio dramă nu apare din nimic. Orice traumă, orice lucru dureros are la bază alte drame, alte rupturi, alte traume anterioare.
„Nimic nu răsare ex machina. Dincolo de indignarea noastră există un fir istoric implacabil”.
Scriitoarea ne-a vorbit despre decăderea unor valori, începută în anii ’40 și neterminată nici astăzi. Despre istorie ca despre un val care, odată pornit, nu mai poate fi oprit din drum.
Personajele „rele” și onestitatea autorului
Unul dintre cele mai puternice momente ale discuției a fost legat de relația autorului cu propriile personaje.
„Am afirmat că toate personajele fac parte din mine. Și m-a întrebat cineva dacă le iubesc pe toate, inclusiv pe pedofil”. Răspunsul doamnei Ruști a fost direct și incomod, dar profund onest:
„Să nu fim ipocriți. Toți suntem oameni și avem în noi toate datele — și cele bune, și cele rele. Avem tendința de a putea deveni asemenea personajelor negative. Da, toate personajele fac parte din mine”.
Autorul, spune Doina Ruști, trebuie să-și iubească personajele, mai ales pe cele rele. Nu să le scuze, ci să le înțeleagă. Inclusiv Petrache — violatorul — este un personaj asumat: „Petrache este și el parte din mine. Un prototip al anilor ’60, care ține de filosofia unei epoci. Nu exclud faptul că îl disprețuiesc, dar ca să pot scrie despre el trebuie să fie parte din mine. Ce ai face dacă mâine te-ai trezi în pielea lui?”.
Lizoanca – ficțiune și realitate
Un detaliu care i-a emoționat pe mulți a fost legat de Lizoanca „reală”. Scriitoarea ne-a povestit că venise la ea, acum ceva vreme, o jurnalistă care insista continuu să afle unde e Lizoanca și care e viața ei, însă Doina Ruști a ”îngropat” viața acestei femei, spunând că e dreptul ei să rămână ascunsă și să nu se mai vorbească despre trecutul acestei tinere lovite de viață încă din copilărie.
„Lizoanca există. Astăzi are o familie, are doi copii. Este bine. Este secretul ei și este stăpână peste finalul ei”. O afirmație simplă, dar care a adus liniște în cafenea.
Despre copii, inteligență și luciditate
Doina Ruști a vorbit și despre copii ca personaje. „Copiii mei sunt toți inteligenți și lucizi”. A explicat această alegere inclusiv prin personajul din ”Ferenike”, unde copilul vede mai limpede decât adulții lumea din jur.
Literatură, traduceri și piețe internaționale
Am vorbit și despre circulația literaturii în lume. Nu toate cărțile ajung în biblioteci naționale, iar mecanismele diferă de la o țară la alta. În Germania, de exemplu, există cluburi de carte care votează și decid ce titluri ajung să fie consacrate.
Doina Ruști a intrat în multe piețe literare, mai puțin în spațiul anglo-saxon:
„James Brown este o somitate în literatura veche și traduce excelent, dar își alege singur cărțile. N-aș putea merge cu Lizoanca acolo. Nu ar fi acceptată”.
De ce preferă cluburile de lectură
Un moment important a fost când a vorbit despre refuzul evenimentelor organizate de instituții:
„Evenimentele organizate de ICR și alte instituții le refuz. Prefer să merg pe cont propriu sau la un club cum este iCarte, iParte. În astfel de instituții ești pus unde vor ei, nu poți vorbi prea mult, ești alături de scriitorii aleși de ei. Iar dacă vrei un interviu cu un scriitor străin, statul trebuie să dea 10.000 de euro”.
Ce înseamnă succesul
Poate cea mai frumoasă concluzie a serii a fost aceasta: „Cel mai mare succes al meu în viață este să am cititori reali. Iar voi sunteți aici. Vă mulțumesc, pentru că voi sunteți cititori reali”.
Poate la fel de importante și aceste cuvinte: „Multă lume nu recunoaște, dar singurătatea are o putere vindecătoare”.
A fost o seară densă, incomodă pe alocuri, profundă și extrem de vie — exact genul de întâlnire care justifică existența cluburilor de lectură. Pentru că la iCarte, iParte nu vii singur, nu pleci singur.
Începe anul cu o carte ce nu are nici o sută de pagini, dar grea în conținut și necesară pentru orice român. Este vorba despre ”Fenomenul Pitești”, de Virgil Ierunca. Vom debate această carte cu mai mulți cititori, dar și cu invitați.
24 ianuarie 2026, Pitești, Tucaco Caffe (revenim cu numele invitatului, probabil vom avea și o vizită la Memorialul Închisoarea Pitești)
31 ianuarie 2026, București, Scara 0 (invitat: Adrian Buga, istoric, critic de artă și consilier al Familiei Regale). Bilete pentru clubul din București aici: https://www.iabilet.ro/bilete-club-de-lectura-fenomenul-pitesti-120416
