Cum găsești sponsori pentru proiectele tale?
Cum găsești sponsori pentru proiectele tale, mai ales când ești singur și pornești de jos? De fiecare dată când cineva mă întreabă asta, simt că nu pot răspunde în două fraze. Pentru că, de fapt, e o poveste întreagă acolo. Știți deja că iCarte, iParte este un proiect individual, creat și condus de o singură persoană, de subsemnata, Roxana Brănișteanu – scriitoarea, creatorul de conținut, agentul literar, organizatorul de cluburi și de tabere de lectură, „fata de la țară” care a trecut prin atâtea lupte ale vieții și care a fondat Asociația iCarte din dorința de a ajunge la copiii de la sate, „fata cu cărțile” (care stă în ploaie la metrou) sau cum vrea fiecare să mă rețină :).
Toată lumea care creează ceva își dorește sponsori. E firesc. Când crezi în proiectele tale, simți că merită să fie susținute. Dar cum ajungi la această susținere? Mai ales când ești mic, iar sponsorii mari par să vrea mereu proiecte mari. Nu îi încântă să susțină un eveniment cu 50-100 de oameni. Preferă să investească de zece ori mai mult (poate chiar de o sută de ori) într-unul cu o mie de persoane. De ce? Pentru că acolo văd ei cu adevărat impact. Realitatea însă este cea de aici, din biroul meu improvizat printre cărți, într-un cartier obișnuit din București, și anume că oamenii au început să creadă mult mai mult în proiectele mici decât în cele uriașe, aici unde oamenii văd cine este în spate, unde conținutul este plin de autenticitate și se cunosc valorile.
Sunt extrem de recunoscătoare pentru ce am reușit în ultimii trei ani, de când am lăsat corporația și mi-am pus timpul, energia și încrederea în proiectele iCarte, iParte. Au venit spre mine atât sponsorizări – mai mici sau mai mari, cât și parteneri din multe zone care au mai mult sau mai puțin legătură cu cărțile. Unii au oferit bani, alții produse sau servicii, alții și-au trimis angajații la evenimente. Le-am primit pe toate cu recunoștință, pentru că fiecare ajută, într-un fel sau altul, atât pe mine, cât și pe cei din comunitatea iCarte, iParte. Indiferent de forma sprijinului primit, eu ofer în schimb aceeași implicare, aceeași muncă, aceeași vizibilitate și aceeași promovare ca într-un proiect mare. Filmări, fotografii, montaj, editare video, subtitrări, podcast, social media, newsletter, tot pachetul. Atunci când vine și susținerea financiară, proiectul poate respira altfel, poate crește, poate ajunge și mai departe. Nu pentru că n-ar fi valoros sprijinul în produse, chiar este, ci pentru că munca din spate și impactul real pe care îl ofer sunt mult mai mari decât pare uneori din exterior.
Podcastul iCarte, iParte valorează mai mult decât multe posturi TV – e presă curată, fără cosmetizare, pur jurnalistică. Întrebările sunt directe, uneori provocatoare, iar asta se simte. Chiar și când au fost invitați politicieni, dialogul a rămas onest, fără a ține partea vreunui partid. Apoi, toată partea de promovare curge firesc în celelalte canale: newsletter, Instagram, Facebook, TikTok, YouTube, Threads, X, LinkedIn, site propriu.
Ce-am învățat din toată experiența asta? Că sponsorii nu vin doar la cei mari. Vin la cei autentici, consecvenți, la cei care mișcă ceva real în comunitatea lor. Vin la oamenii care nu renunță, chiar dacă de multe ori stau cu cărțile în brațe, în ploaie, la metrou, fără să se oprească nimeni. Impactul nu se măsoară doar în cifre. Uneori, 20 de oameni schimbați la un eveniment valorează mai mult decât 1.000 de tichete scanate.
TABĂRA DE LECTURĂ pentru adulți
Ce vă mai pot spune este că sponsorii nu se găsesc cu strategii, ci mereu cu o poveste. Cunoașteți și voi ”Mâna întinsă care nu spune o poveste…”. În primă fază, îți vine să crezi că ai nevoie de nu știu ce formule savante, de pitch-uri perfecte, de prezentări grafice făcute în Canva până la trei dimineața. Am făcut și asta. Pentru că la început nu mi-am permis să am un graphic designer, am făcut eu. Și astăzi mai fac grafică pentru diverse materiale de care am nevoie. Uneori, încă mai pornesc tutoriale pe YouTube acolo unde nu mă pricep. Poate nu arată toate extraordinar, dar mi-am dat seama că nu se uită toată lumea la perfecțiune, ci la cât de sincer, de autentic este.
Pentru că, altfel, ce farmec ar avea toată treaba asta? De ce ar susține o companie un proiect în care omul din spate nu-și arată nici măcar mâinile obosite? Eu le-am arătat pe toate: și ploaia de la metrou, și fețele copiilor din sate când deschid o carte, și momentele în care m-am întrebat dacă are sens ceea ce fac. Ce s-a întâmplat apoi a fost neașteptat: oamenii au început să creadă în proiectul meu mai repede decât am reușit eu să cred în mine. Sponsorii au venit neașteptat, uneori din direcții la care nici nu m-aș fi gândit. Pentru că văd munca și insistența și că lucrezi la ceva care nu arată a „campanie”, ci a viață, a om adevărat. Am avut sponsori care au dat puțin, sponsori care au dat cât era nevoie (niciodată care au dat prea mult, că na, știți cum zicem, niciodată nu-i prea mult” :))). Am avut oameni care mi-au zis: „Nu putem ajuta acum, dar te urmărim și sperăm să colaborăm, continuă ce faci”, și oameni care n-au zis nimic, dar mi-au scris peste un an cu propuneri. Sponsorizările nu sunt o linie dreaptă, sunt mai degrabă ca drumurile de la țară: uneori peticite, alteori asfaltate brusc, alteori pline de gropi, dar duc undeva, dacă mergi destul. Garantat. Nu uitați că vorbește aici fata care, toată perioada liceului, prin nămeți, trăgând bicicleta după ea, a mers kilometric întregi pentru a ajunge la școală zilnic. Cu alte cuvinte, dacă o fătucă de la țară a trecut prin toate hârtoapele posibile, apăi chiar s-o credeți:)
Ce am făcut eu, dincolo de muncă? Am scris, am povestit, am avut curajul să trimit e-mailuri care începeau cu „Bună ziua, sunt Roxana B, mă ocup cu asta și îmi doresc să facem asta. Poate vă place ideea asta”. Mă rog, oarecum. În realitate, am scris e-mailuri kilometrice, dar fără să mă ascund după cuvinte mari. Le-am arătat exact cine sunt. Ah, și am mai învățat ceva important: sponsorii mari vin abia după ce ai trecut printr-o listă lungă de sponsori mici. E ca și cum Universul te testează: „Ai grijă de ce ai? Apreciezi puținul? Îl transformi în ceva frumos?”. Dacă da, atunci primești mai mult. Și mereu, absolut mereu, oamenii caută să se asocieze cu proiecte vii, cu omul. De ce zic cu omul? Păi, iată, de exemplu, la Books&Wine am invitat mereu speakeri oameni care sunt mai cunoscuți decât mine, cu nume mai mari decât al meu. Cu toate acestea, cei care vin la eveniment o fac, în primul rând, pentru că își doresc să o cunoască pe creatoarea brandului iCarte, iParte.
Cel mai frumos lucru pe care l-am învățat în toată căutarea asta de sponsori (care, fie vorba între noi, n-a fost tocmai o lungă căutare, căci am dat prea puțin e-mailuri) e că nu e vorba despre bani. Deloc. Banii sunt doar benzina, dar motorul — motorul e povestea, oamenii, modul în care știi să strângi în jurul tău câțiva care cred că poți muta munții, chiar dacă uneori tu abia reușești să muți un scaun în alt colț al camerei ca să mai faci loc pentru cutiile cu cărți. Sponsorii – care, în proporție de 80%, au propriile povești și drumuri bătătorite – simt asta. Mai ales cei care nu-ți spun, dar te urmăresc luni de zile. Sunt companii care nu mi-au dat nimic la început, dar au fost acolo, în umbră, urmărind cum cresc comunitatea, cum mă țin de proiect, cum merg în sate fără să cer aplauze. Și, într-o zi, pur și simplu au zis: „Roxana B, vrem să fim parte din ce faci și să ne asociem cu micul tău brand cultural”.
Doamne, iar când primești asta… e ceva magic în genul ăsta de confirmare. Pentru că nu vine din obligativitate, nu vine pentru că ai cerut, ci din încredere și pentru că ai demonstrat. Nu vine pentru că ai promis că aduci mii de oameni, ci pentru că ai făcut o diferență pentru cincizeci. Pentru cinci. Pentru unul. Cred că aici se ascunde tot secretul despre sponsorizări: nu alergi după nimeni. Doar mergi mai departe, iar cine trebuie să te prindă din urmă, te prinde.
PS: Oricine poate fi ”sponsor” prin abonament la acest newsletter, pentru a susține munca și activitățile mele
Nu am făcut să pară că am o echipă în spate, deși poate ar fi fost „mai impresionant”. Pe scurt: „Sunt doar eu. Scriu, citesc, creez, organizez, car cutii, merg în sate. Dacă vreți să susțineți, m-aș bucura. Iar de nu... ei bine, eu fac asta oricum, cu sau fără ajutor :)”. Și cred că această autenticitate — despre care mulți cred că e o slăbiciune — a fost cea mai mare forță. Pentru că oamenii încep să nu mai creadă în proiectele uriașe, perfecte, care par scoase din powerpoint. Vor să sprijine oameni. Vor să vadă cine e acolo, în spate. Cum arată omul, nu logo-ul. Cum râde, cum obosește, cum insistă, cum se ridică. Așa am descoperit că sponsorizarea nu e o tranzacție, cât o potrivire dintr-o întâlnire.
Dacă ar fi să închei într-un fel, cred că aș spune așa: nu te teme să fii mic. În lumea asta, mic nu mai înseamnă puțin. Înseamnă aproape, uman, viu. Înseamnă să ai timp să stai de vorbă cu oamenii tăi și să le răspunzi la mesaje, să le știi numele, nu doar numărul din analytics. Înseamnă să porți în spate un rucsac cu cărți, să transpiri, să îngheți, să te bucuri, să plângi, să ieși în lume cu inima la vedere.
Și dacă sponsorii vor să vină alături? Minunat. Dacă nu? Tot mergi înainte. Pentru că proiectele care au suflet nu se opresc. Niciodată. Ne vedem în 2026, cu noi cărți, noi proiecte și noi evenimente! Spor la citit cărți excelente!
Cu drag, Roxana
Mă găsiți și aici:
Instagram https://www.instagram.com/icarteiparte/
Youtube https://youtube.com/c/RoxanaBranisteanu
Grup iCarte, iParte https://www.facebook.com/groups/iCarteiParte/
Linkedin https://ro.linkedin.com/in/roxana-branisteanu-893241151
TikTok https://vm.tiktok.com/ZMFo7RBo9/
Substack (newsletter)