Testul scriitorului: Critică, Public, Timp

Pentru cine scrii tu, Roxana? :)

De foarte multe ori am întâlnit această remarcă: ”Eu scriu numai pentru mine, nu mă interesează dacă citește cineva”, dar, ca scriitoare, simt să povestesc puțin din propria experiență.

Adevărul este că scriu mai întâi pentru mine. Pentru că scrisul mă așază, mă limpezește, mă vindecă uneori. Pentru că îmi face bine. Fără această motivație profund personală, probabil nu aș rezista pe termen lung. Tot la fel de adevărat este și faptul că - și n-are sens să fiu ipocrită, acesta e purul adevăr: îmi place validarea cititorului. Îmi place să știu că ceea ce am scris ajunge la cineva, că emoția mea devine emoție comună, că un text intim își găsește oglindirea într-o viață străină de a mea. Scrisul începe în interior, dar se împlinește abia în întâlnire.

Un scriitor nu este validat într-o singură zi și nici printr-un singur criteriu. Drumul unei cărți seamănă mai degrabă cu o probă de anduranță decât cu un sprint. De aceea cred că orice scriitor adevărat trebuie să treacă aceste trei teste esențiale: testul criticii, testul publicului și testul timpului. Nu sunt etape obligatoriu consecutive, nici egal distribuite. Uneori vin în ordine greșită, alteori se suprapun sau se refuză reciproc. Dar, în cele din urmă, ele decid soarta unei opere.

1. Testul criticii – validarea valorică

Primul test este cel al criticii. Nu vorbim aici despre cronici academice sau premii literare, ci despre recunoașterea valorii intrinseci a textului. Este momentul în care cartea este citită cu instrumente profesionale: stil, construcție, profunzime, originalitate. Acest test este adesea cel mai dur, deoarece critica nu te mângâie, ci taie și o poate face cu bucăți din tine care se rup dacă nu ai încredere în ceea ce faci. Dacă o operă rezistă aici, înseamnă că are o coloană vertebrală solidă. Chiar și atunci când este ignorată, tăcerea criticii spune uneori mai mult decât aplauzele facile.

2. Testul publicului – validarea comercială

Al doilea test este publicul, despre care începusem să povestesc în începutul acestui articol. Cititorii reali, cei care cumpără cartea, o recomandă mai departe, o pun pe noptieră sau o uită pe raft. Aici nu mai funcționează teoriile, ci emoția. Publicul nu este interesat dacă un text este „corect” literar, ci dacă este viu, dacă îl atinge, dacă se regăsește în el, dacă, pur și simplu, îl face să vibreze atunci când citește. Validarea comercială nu înseamnă neapărat bestseller, ci sp fie circulație, viață, conversație.

Există cărți mari care nu au public și cărți cu public care nu vor rezista. Dar un scriitor care nu ajunge la cititori rămâne, inevitabil, incomplet — oricât de sincer ar fi începutul.

3. Testul timpului – validarea relevanței

Cel mai greu test este timpul. Și, paradoxal, singurul pe care nu-l putem susține conștient. Timpul decide ce rămâne și ce se pierde. Ce se recitește și ce devine document de epocă. O carte care trece testul timpului nu este doar bine scrisă sau iubită la apariție, ci una încă spune ceva după ani sau decenii. Își păstrează sensul, chiar și atunci când lumea din jur se schimbă.

Adevărul este că acest test se poate evalua abia la finalul vieții unui autor. Restul sunt doar semne.

De-ale scriitorilor români contemporani (și eu, micuță, printre ei)

Am scris primul draft al manuscrisului ”Dragostea pe strada mea în 2013”. Era o carte tânără, poate prea grăbită, dar sinceră. Scrisă, înainte de toate, pentru mine. Nu știu cum naibii s-a făcut mereu în viața asta că am scris doar la suferință. îl înțeleg atât de bine pe Dostoiesvki, care spune că nu poți scrie cu adevărat bine decât atunci când suferi, când trăiești. Am publicat romanul abia în 2020. Apoi au urmat ani de tăcere, liniște în carte, haos în viață, am mai trăit, am mai iubit, am mai mâncat niște suferință, cum s-ar spune:).

În 2025, când mi s-au terminat drepturile de autor cu editura, am reeditat romanul sub emblema iCarte, iParte. Abia anul acesta pot spune că am vândut. Cartea a început să se vândă intens pentru că am început să o promovez. „Mult” însemnând aproape cât am vândut în acei cinci ani alături de editură. Publicul a venit târziu, dar a venit. Iar această întâlnire a fost o bucurie atât de mare, de reală. Poate pentru că timpul a făcut ce știe el mai bine: a decantat.

Privind înapoi, pare că am trecut două dintre cele trei teste. Critica și publicul. Testul timpului rămâne deschis. Și probabil așa trebuie să fie.

Scriu pentru mine, da. Dar nu numai pentru mine. Un scriitor nu ar trebui să alerge după validare imediată, ci să înțeleagă că literatura este un dialog lent. Cu sine, cu cititorii, cu critica și cu timpul. Restul sunt doar etape.

Romanul ”Dragostea pe strada mea” se poate comanda aici, cu un mesaj în privat:

https://www.instagram.com/icarteiparte/

Vă doresc un Crăciun magic!